“Viroza mediatică” este la fel de periculoasă ca şi epidemia de COVID-19, iar efectele acesteia sunt frica şi îngrijorarea care cuprinde populaţia. La această concluzie a ajuns directorul Companiei de Consultanță și Cercetare „Intellect Group”, Ian Lisnevschi, într-un editorial publicat de portalul Politics.MD.
„În aceste clipe societatea este obosită, agitată și disperată, senzațiile fiind amplificate de doi factori: Prima este frica și îngrijorarea, care își face loc în casele oamenilor prin viroza mediatică. Și al doilea, rutina vieții schimbată. Și când punem aceste lucruri la un loc, devine într-adevăr neliniștitor și dificil de abordat din punct de vedere psihologic”, scrie Ian Lisnevschi.
Autorul presupune că cea mai importantă și dificilă perioadă va fi în intervalul 5-14 aprilie.
„Perioadă care va determina viitorul țării și a societății. Vom reuși sau nu să minimizăm riscurile de îmbolnăvire a cetățenilor și să menținem creșterea proporțională a celor infectați care ar putea face față sistemului nostru medical. Controlul creșterii numărului de infectați activi va ajuta la menținerea incidenței și a ratei mortalității (care astăzi este de 1,19%, în Italia această rată a crescut până la 12,07%)”, notează autorul citat.
Ian Lisnevschi mai scrie că eficiența măsurilor de izolare în Moldova este apreciată pozitiv de OMS și experții internaționali, care indică necesitatea dublărilor măsurilor întreprinse.