În vara acestui an, la Comrat, urmează să fie inaugurat un stadion de fotbal. Președintele țării, Igor Dodon, s-a informat astăzi, 21 ianuarie, în cadrul vizitei sale în UTA Găgăuz-Yeri, despre cum se desfășoară lucrările de construcție a stadionului. Potrivit șefului statului, inaugurarea stadionului este preconizată pentru vara acestui an. Stadionul va avea o capacitate de 5 mii de spectatori, iar sala de sport care se construiește în imediata vecinătate – circa 120 de persoane, transmite subiectulzilei.md.
Decizia cu privire la edificarea acestui obiect a fost luată în cadrul vizitei oficiale a președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, în țara noastră, în luna octombrie 2018.
Complexul sportiv este construit de către partenerii turci și aproape o jumătate din lucrări sunt finisate. Volumul sumar al investițiilor constituie aproximativ 7 milioane de euro.
Șeful statului le-a mulțumit prietenilor noștri turci pentru sprijinul acordat în realizarea numeroaselor proiecte în Republica Moldova și în special în Găgăuzia.