Președintele Igor Dodon a avut astăzi o întrevedere cu conducerea Găgăuziei. În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre legile adoptate de Parlament, privind statutul special al Găgăuziei.
Igor Dodon a declarat că actele în cauză au fost adoptate în redacţia Comisiei Juridice în ciuda faptului că toţi, inclusiv comunitatea internaţională, au insistat pe documentul în redacţia grupului de lucru, care a lucrat asupra proiectelor timp de mai multe luni.
De asemenea, părțile au discutat și despre sistemul electoral mixt, adoptat recent.
„Consider că odată cu adoptarea noului sistem electoral mixt, regiunile Moldovei, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, au obţinut posibilitatea de a fi reprezentate direct. În condiţiile sistemului proporţional (de partid), nu toate regiunile ajungeau să fie reprezentate, deoarece listele erau întocmite de partide, în care nu erau în mod neapărat incluşi reprezentaţi ai regiunilor”, a declarat șeful statului.
Precizăm că Igor Dodon se află într-o vizită de lucru în UTA Găgăuzia.