Poliția a oferit primele informații despre cazul unei eleve de clasa a VIII-a din raionul Anenii Noi, care ar fi fost agresată de un coleg în timpul unei lecții. Potrivit oamenilor legii, incidentul s-ar fi produs pe 20 octombrie, iar minora a fost îndreptată la expertiza medico-legală.

Într-un comunicat publicat pe 26 octombrie, Poliția a precizat că băiatul și-ar fi lovit colega, fără să prezinte, deocamdată, informații suplimentare despre circumstanțele incidentului.

„Minora a fost îndreptată la expertiza medico-legală, iar materialele cazului au fost transmise autorităților competente”, au comunicat reprezentanții instituției.

Cazul a devenit public după ce mama adolescentei a relatat că fiica sa ar fi fost agresată de un coleg în timpul unei lecții de istorie, pe motiv că ar fi refuzat să fie iubita acestuia.

Potrivit femeii, băiatul ar fi reacționat violent după ce adolescenta i-ar fi respins avansurile. Acesta ar fi trântit-o la pământ, ar fi cerut ajutorul unui alt coleg pentru a o imobiliza, apoi ar fi lovit-o cu o curea, ar fi tras-o de păr și ar fi încercat să o sugrume.

Mama susține că fiica sa și-ar fi pierdut cunoștința în urma incidentului și ar fi fost transportată la spital cu multiple vânătăi și urme de violență pe corp.

Anterior, femeia a acuzat Poliția de tergiversarea examinării cazului. Totodată, aceasta și-a exprimat nemulțumirea față de atitudinea pe care ar fi avut-o mama băiatului implicat în incident.