O femeie de 37 de ani, cetățeană a Republicii Moldova, a fost oprită de polițiștii de frontieră din România, după ce în mașina în care se afla au fost găsite aproximativ 1,1 kilograme de bijuterii din metal galben cu aspect de aur. Bunurile, estimate la circa 660.000 de lei, erau ascunse în două perne.
Cazul a fost înregistrat pe 6 octombrie, pe DN 5, în județul Giurgiu. Autoturismul, înmatriculat în Republica Moldova, se deplasa pe ruta Turcia–Moldova.
În timpul controlului, polițiștii au verificat interiorul mașinii și au descoperit, pe bancheta din spate, două perne în care erau disimulate bijuteriile. Cantitatea totală a acestora era de aproximativ 1.100 de grame.
Femeia nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența bunurilor, potrivit Poliției de Frontieră Române.
Bijuteriile au fost ridicate și urmează să fie supuse unei expertize pentru stabilirea caracteristicilor și valorii exacte.
În acest caz a fost inițiată o anchetă penală privind deținerea și transportarea unor bunuri care trebuiau plasate sub regim vamal. Autoritățile verifică și suspiciunea că acestea ar proveni din contrabandă sau ar fi fost destinate săvârșirii unei astfel de fapte.
Cercetările continuă, iar după finalizarea acestora urmează să fie stabilite măsurile legale.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!












