Aeroportul Internațional Mărculești este condus de un administrator interimar de aproape trei ani, deși legislația stabilește o durată limitată pentru exercitarea funcției în regim de interimat. Situația a fost discutată în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă, unde reprezentanții Agenției Proprietății Publice au explicat de ce concursul pentru ocuparea postului nu a fost lansat până acum.
Natalia Patrașcu, șefa Direcției administrare corporativă, metodologii și reglementări din cadrul APP, a precizat că Nicolae Clichici exercită funcția de administrator interimar al Aeroportului Mărculești din 12 decembrie 2023.
Potrivit reprezentantei APP, posibilitatea organizării unui concurs a fost discutată încă din 2024, însă procedura nu a fost inițiată.
„Având în vedere că la acel moment se lucra la modificarea legii prin care urma să fie transmisă o parte din infrastructura care este gestionată de către instituție, nu se considera oportună inițierea unui concurs”, a explicat Natalia Patrașcu.
Explicația a fost contestată de președintele Comisiei de anchetă, deputatul Dinu Plîngău, care a invocat prevederile legale privind ocuparea funcției.
„Ce înseamnă – nu se considera oportun? Legea spune că trebuie să facem concurs”, a declarat deputatul.
Reprezentanta APP a dat asigurări că procedura va fi organizată. Potrivit acesteia, în perioada în care concursul nu a fost inițiat, la întreprindere se desfășura și procesul de inventariere a activelor.
„O să facem și concurs. Eu vă spun situația reală care era. Se făcea la acel moment inventarierea totală a activelor. El cunoaște mai bine situația care este în cadrul entității”, a spus Patrașcu.
Reprezentanții Agenției Proprietății Publice au mai declarat în cadrul ședinței că instituția solicită consiliilor de administrație să lanseze concursuri pentru toate întreprinderile de stat în care funcțiile de administrator sunt exercitate interimar. Potrivit APP, aceste posturi urmează să fie ocupate prin concurs.
Aeroportul Internațional Mărculești este o întreprindere de stat aflată în administrarea Agenției Proprietății Publice. Instituția are 76 de angajați.
Datele financiare prezentate arată că întreprinderea a înregistrat în 2025 venituri din vânzări de 14,2 milioane de lei, însă a încheiat anul cu o pierdere netă de 14,1 milioane de lei.
Pierderile au fost înregistrate și în anii precedenți. În 2024, pierderea netă a constituit 23,5 milioane de lei, iar în 2023 – 18 milioane de lei.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













