Ancheta internă inițiată de Ministerul Justiției după tragedia de la Măgdăcești a fost suspendată pe durata urmăririi penale desfășurate de Procuratură. Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari, susține că verificările urmăreau să stabilească inclusiv cronologia evenimentelor și modul în care au fost respectate procedurile instituționale.
Potrivit ministrului, verificarea administrativă a fost inițiată imediat după tragedia produsă la sfârșitul lunii august. Ulterior, aceasta a fost suspendată după ce Procuratura a pornit un proces penal.
„Ministerul Justiției condamnă ferm orice formă de violență și, imediat după producerea acestui caz, Ministerul Justiției, evident, a inițiat și o anchetă internă ca să vadă, în primul rând, cronologia evenimentelor, protocoalele instituționale”, a declarat Vladislav Cojuhari.
Ministrul a precizat că legislația prevede suspendarea unei proceduri administrative interne atunci când pe aceeași situație este desfășurată o urmărire penală.
„Pe acest subiect este inițiat și un proces penal de către Procuratură, iar conform prevederilor Codului administrativ, pe perioada desfășurării urmăririi penale se suspendă ancheta internă, adică un act administrativ intern”, a explicat Cojuhari.
În paralel, Ministerul Justiției susține că lucrează la modificarea procedurilor și la interconectarea sistemelor informaționale utilizate de instituțiile responsabile. Potrivit ministrului, autoritățile pregătesc și un proiect de lege care va include modificări privind sancționarea încălcării ordinelor de restricție și de protecție.
De asemenea, bugetul destinat monitorizării electronice a fost majorat, autoritățile anunțând dublarea fondurilor pentru acest mecanism.
Tragedia din Măgdăcești a avut loc pe 31 august. O femeie de 42 de ani și soțul ei, în vârstă de 47 de ani, au fost găsiți morți în locuință, după ce fiica minoră a victimei a alertat serviciul 112. Conform informațiilor preliminare prezentate de autorități, bărbatul ar fi mers la domiciliul comun, deși avea interdicția de a se apropia de soția sa. Acesta ar fi împușcat-o mortal, după care s-ar fi sinucis cu aceeași armă.
În urma tragediei, trei copii au rămas fără părinți, dintre care doi sunt minori.
În acest caz, prima ordonanță de protecție a fost emisă pe 16 iulie. La 25 august a fost emisă o nouă ordonanță, care prevedea și monitorizarea electronică a bărbatului prin intermediul unei brățări.
Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a declarat ulterior că, în cazul pierderii semnalului GPS sau al apropierii persoanei monitorizate de victimă la o distanță mai mică decât cea stabilită de instanță, instituțiile responsabile urmau să transmită o alertă Poliției. Potrivit ministrului, înainte de tragedie nu a fost transmisă o asemenea alertă.
La 1 septembrie, Inspectoratul Național de Probațiune a anunțat o anchetă internă pentru a verifica modul în care a fost supravegheat bărbatul și dacă au fost respectate procedurile privind monitorizarea electronică. În aceeași zi, Procuratura Generală a anunțat inițierea unui proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, inclusiv a modului în care bărbatul a ajuns în apropierea victimei în pofida ordinului de protecție.
Pe 2 septembrie, șeful Inspectoratului Național de Probațiune și-a anunțat demisia.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!












