Doi frați au ajuns la spital după ce au suferit arsuri în urma unei deflagrații provocate de o butelie cu gaz propan-butan. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 14 septembrie, într-o gospodărie din satul Tomai, UTA Găgăuzia.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, explozia a fost provocată de o scurgere de gaz de la o butelie defectă, amplasată în interiorul unei bucătării de vară.

Deflagrația a afectat încăperea, fiind deteriorate tavanul, un geam și ușa de la intrare, pe o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați. În urma incidentului nu s-a produs un incendiu.

Victimele sunt proprietara gospodăriei, o femeie de 70 de ani, și fratele acesteia, în vârstă de 62 de ani. Ambii au suferit arsuri de gradul I și II la nivelul membrelor superioare și al feței.

Cele două persoane au fost preluate de echipajul medical și transportate la spitalul raional pentru îngrijiri. Circumstanțele exacte în care s-a produs incidentul urmează să fie stabilite de specialiști.

IGSU le recomandă cetățenilor să nu utilizeze și să nu încarce buteliile de gaz în interiorul locuințelor. În cazul folosirii acestora, buteliile trebuie amplasate în exterior, în cutii metalice, la o distanță de cel puțin cinci metri de intrarea în casă. Buteliile de rezervă trebuie păstrate exclusiv în aer liber.

În cazul depistării unei scurgeri de gaz sau al apariției unui pericol de explozie, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!