Suspecții, cu vârste între 20 și 30 de ani, ar fi avut roluri de curieri și livratori în cadrul grupării. Potrivit Poliției Naționale, drogurile ar fi fost aduse în Republica Moldova din afara țării, ulterior fiind preluate, porționate și transmise pentru distribuire în Capitală.

În cadrul anchetei au fost efectuate șase percheziții autorizate, inclusiv în raionul Orhei. Oamenii legii au depistat și ridicat droguri sintetice de tip PVP, cunoscute drept „sare”, precum și mefedronă Alpha. De asemenea, au fost găsite cântare de înaltă precizie, aparate de vacuumare și alte obiecte considerate probe în dosar.

Anchetatorii susțin că activitatea grupării ar fi fost coordonată de un tânăr de 24 de ani, care se află în detenție pentru fapte similare. Acesta ar fi continuat să gestioneze activitatea infracțională din penitenciar.

În urma unei percheziții efectuate în celula sa, oamenii legii au ridicat trei telefoane mobile, despre care presupun că ar fi fost utilizate pentru coordonarea membrilor grupării.

Cei șase suspecți au fost inițial reținuți pentru 72 de ore, iar ulterior instanța de judecată a dispus plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile, potrivit Poliției Naționale.

Dacă vor fi găsiți vinovați, persoanele vizate riscă între 7 și 15 ani de închisoare. Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea altor persoane care ar putea fi implicate în schema de trafic de droguri.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!