Un bărbat a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de violență în familie. Potrivit Poliției, acesta și-ar fi urmărit și amenințat în repetate rânduri soția, în pofida măsurilor de protecție dispuse anterior.

Femeia s-a adresat pe 2 septembrie la Centrul de Justiție Familială al Poliției, reclamând că soțul ar fi continuat să o urmărească și să se prezinte la domiciliul ei, deși avea obligația de a respecta măsurile de protecție.

Potrivit victimei, aceasta ar fi primit inclusiv o înregistrare audio în care bărbatul ar fi amenințat-o cu violență fizică și cu moartea. Femeia a mai declarat că asemenea manifestări nu ar fi fost un caz izolat și că anterior ar fi fost supusă în repetate rânduri violenței psihologice și fizice.

Polițiștii au intervenit, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Ulterior, instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. În prezent, bărbatul se află în Penitenciarul nr. 13.

În urma evaluării riscurilor, autoritățile au întreprins măsuri pentru protejarea femeii și a copiilor minori. În gestionarea cazului a fost implicată o echipă multidisciplinară, iar femeia a beneficiat de asistență juridică și socială.

Poliția le amintește victimelor violenței în familie că pot solicita ajutor la Centrul de Justiție Familială, unde sunt disponibile servicii integrate, inclusiv asistență juridică, consiliere psihologică și suport social.

În situații de pericol, Poliția recomandă apelarea numărului de urgență 112.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!