Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc participă prin videoconferință la ședința Curții de Apel Centru, unde este examinată sentința prin care a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Acesta a cerut să fie prezent fizic în sala de judecată la fiecare ședință, însă magistrații au respins demersul apărării.
Avocatul lui Plahotniuc, Lucian Rogac, a solicitat ca fostul lider democrat să fie escortat din penitenciar la Curtea de Apel Centru. Apărarea și-a argumentat cererea inclusiv prin calitatea slabă a sunetului în timpul videoconferinței și a cerut, în cazul în care clientul său nu poate fi adus fizic, amânarea ședinței.
„Penitenciarul este la cinci minute distanță de Curtea de Apel”, a declarat Lucian Rogac.
Demersul a fost însă respins de magistrați, astfel că Plahotniuc participă în continuare la ședință prin videoconferință.
Ședința precedentă în acest dosar, programată pentru 24 august, a fost întreruptă după o alertă cu bombă, care s-a dovedit ulterior falsă.
Vladimir Plahotniuc a fost condamnat pe 22 aprilie la 19 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, în dosarul „Frauda bancară”. Procurorii au solicitat o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.
Atât apărarea, cât și Procuratura Anticorupție au contestat sentința. Avocații consideră hotărârea „profund ilegală” și „vădit netemeinică”, în timp ce procurorii consideră pedeapsa prea blândă și cer condamnarea lui Plahotniuc la 25 de ani de închisoare.
Fostul lider democrat respinge acuzațiile și susține că dosarul ar fi „dictat politic”.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!












