Cadrele didactice din Republica Moldova vor protesta miercuri, 19 august, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău. Acțiunea este organizată de Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) și se va desfășura între orele 09:00 și 11:30.

Sindicaliștii cer autorităților să respecte angajamentul privind majorarea salariilor pentru cadrele didactice și personalul auxiliar, începând cu 1 septembrie 2026.

„Nu cerem privilegii, cerem respectarea angajamentelor asumate și o salarizare care să reflecte importanța muncii din educație și știință”, se arată în mesajul FSEȘ.

Organizatorii susțin că protestul nu este îndreptat împotriva elevilor, studenților sau părinților, ci urmărește apărarea unei educații de calitate și a intereselor angajaților din domeniu.

În cadrul protestului urmează să fie adoptată o Rezoluție, iar revendicările sindicaliștilor vor fi transmise oficial autorităților.

Președinta Maia Sandu a declarat, luni, 17 august, într-un interviu pentru Teleradio-Moldova, că autoritățile nu puteau anticipa, la începutul anului 2026, o serie de evenimente care au afectat economia și finanțele publice.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!