Aneta Gonța este noua președintă a Consiliului Audiovizualului (CA), după ce a fost aleasă în această funcție în cadrul ședinței publice de luni, cu șase voturi „pentru”. Până în prezent, Aneta Gonța a ocupat funcția de vicepreședintă a instituției.
Numirea acesteia vine după ce Liliana Vițu și-a depus cererea de demisie din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului. Vițu a motivat decizia printr-o „anticipată schimbare în viața profesională”.
Liliana Vițu a condus CA din decembrie 2021. La plecare, aceasta le-a mulțumit colegilor pentru susținere și pentru activitatea desfășurată în aproape cinci ani, menționând că instituția și-a îndeplinit misiunea de a servi interesul public și de a proteja spațiul informațional al Republicii Moldova.
Noua președintă a Consiliului Audiovizualului, Aneta Gonța, este doctor în politologie, magistru în jurnalism și științe ale comunicării, lector universitar, cercetătoare media, formatoare în domeniul educației media și jurnalistă.
De-a lungul activității sale, aceasta a colaborat cu mai multe organizații media și instituții internaționale, inclusiv Asociația Presei Independente, Centrul pentru Jurnalism Independent, Programul Mass-media al Fundației Soros-Moldova, Agora Francophone și Deutsche Welle Akademie.
Din 2022, Aneta Gonța este membră a Comitetului Director pentru Mass-Media și Societate Informațională (CDMSI) al Consiliului Europei, iar în perioada decembrie 2022 – decembrie 2025 a făcut parte din Biroul CDMSI.
În martie 2026, aceasta a fost aleasă președintă a Comitetului de experți privind protejarea pluralismului mass-media în era digitală (MSI-ePLU), din cadrul Consiliului Europei.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













