Un tânăr de 23 de ani din stânga Nistrului este cercetat penal de polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana, fiind suspectat de păstrarea și punerea în circulație a substanțelor narcotice.
Potrivit oamenilor legii, în urma unor acțiuni speciale de investigație și a măsurilor operative, acesta a fost depistat în flagrant delict în timp ce deținea droguri destinate transportării și distribuirii în circuitul ilegal.
În cadrul perchezițiilor și documentării cazului, polițiștii au ridicat 30 de pachețele cu substanță narcotică, preliminar identificată ca hașiș, ascunse în două locații diferite.
Suspectul este cercetat penal, iar dacă vinovăția sa va fi demonstrată, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea eventualilor complici implicați în activitatea infracțională.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













