Strada Gheorghe Asachi din sectorul Centru al municipiului Chișinău a intrat în reparație capitală, în cadrul unui nou proiect de modernizare a infrastructurii urbane.

Potrivit autorităților municipale, lucrările vizează reabilitarea trotuarelor pe un segment de aproximativ 1,8 kilometri, cu o suprafață totală de peste 45.000 de metri pătrați, aflate într-o stare avansată de degradare.

Proiectul prevede, de asemenea, reabilitarea a peste 23.000 de metri pătrați de spații verzi, instalarea de mobilier urban și amenajarea unor noi locuri de parcare.

În etapa următoare, este planificată și reabilitarea carosabilului, precum și a acceselor către străzile adiacente, prin aplicarea unui nou strat de asfalt. Autoritățile precizează că intervențiile vizează și șoseaua Hîncești, unde sunt prevăzute lucrări de întreținere a infrastructurii rutiere afectate de sezonul rece.

Totodată, vor fi efectuate lucrări suplimentare privind modernizarea sistemului de captare a apelor pluviale.

Reprezentanții administrației municipale afirmă că aceste intervenții fac parte dintr-un program mai amplu de reabilitare a străzilor, trotuarelor și spațiilor publice din toate sectoarele capitalei.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!