Un avocat din municipiul Chișinău este vizat într-un dosar de trafic de influență instrumentat de Centrul Național Anticorupție (CNA), fiind suspectat că ar fi pretins și primit 10.000 de euro de la rudele unei persoane condamnate.
Potrivit CNA, avocatul ar fi susținut că are influență asupra unor persoane cu funcții de demnitate publică și că le-ar putea determina să adopte o decizie favorabilă privind eliberarea condamnatului din detenție.
„Conform probelor administrate, bănuitul ar fi afirmat că poate interveni pe lângă factori de decizie pentru a influența examinarea cauzei și emiterea unei hotărâri favorabile în beneficiul persoanei condamnate”, precizează reprezentanții CNA.
În prezent, ofițerii anticorupție desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele cazului, a identifica eventualii complici și a documenta integral faptele investigate.
Ancheta este în desfășurare.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













