Doar trei tineri specialiști au fost repartizați în 2025 în domeniul cultural, în timp ce instituțiile se confruntă cu salarii mici, deficit de personal, locuri vacante și îmbătrânirea angajaților, atrage atenția deputata MAN, Angela Cutasevici. În cadrul unei conferințe de presă, deputata a solicitat Guvernului să să revizuiască grila de salarizare pentru angajații din cultură, astfel încât profesiile din domeniu să devină atractive pentru tineri și să fie redus riscul unei crize tot mai acute de personal.
Potrivit acesteia,în anul curent, rata locurilor vacante în domeniu a ajuns la 6,8%, față de media de 4,6% pe economie. În biblioteci, peste jumătate dintre angajați au trecut de 50 de ani, iar peste 20% au mai mult de 60 de ani. În muzee, vârsta medie a personalului este de 58 de ani.
„În următorii ani, o generație cu experiență acumulată în decenii va ieși treptat din activitate. Cultura are nevoie de tineri pregătiți, care să preia această experiență. În 2025 însă, prin mecanismul de repartizare al Ministerului Culturii, au fost repartizați doar trei tineri specialiști în întreg domeniul culturii”, a declarat Angela Cutasevici.
Deputata subliniază că indemnizațiile pentru tinerii specialiști și bursele majorate doar pentru unele specialități artistice sunt măsuri temporare, care nu rezolvă problema de fond.
„După perioada stimulentelor rămâne problema salarizării. Dacă statul nu oferă salarii care să-i determine pe tineri să rămână în sistem, criza de personal se va acutiza”, a avertizat Angela Cutasevici.
De asemenea, deputata a criticat amânarea noii legi a salarizării, după ce termenul pentru aplicarea noii grile a fost mutat din septembrie 2026 în ianuarie 2027.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













