5 persoane au murit iar alte câteva au ajuns la spital în urma incendiilor și a intoxicațiilor din ultimele 24 de ore. Potrivit pompierilor, cazurile au avut loc în mai multe sate din diferite raioane, iar salvatorii recomandă prudență maximă la aparatele de încălzit și la sobe.

Astfel, 2 bătrâne de 93 de ani din satele Verejeni, raionul Ocnița și Ilenuța, raionul Fălești au murit după ce locuințele în care se aflau au fost cuprinse de flăcări. Incendiile au distrus bunurile materiale din încăpere, femeile fiind descoperite fără suflare.

Mai mult, alte trei persoane și-au pierdut viața, intoxicați cu monoxid de carbon emanat de sobă. Este vorba de un bărbat de 71 de ani din satul Burlănești, raionul Edineț, dar și de două femei de 71 și 90 de ani din satul Cetireni, raionul Ungheni.

Alte patru persoane, dintre care doi minori au fost internați la spital, cu diagnosticul de intoxicație cu monoxid de carbon. Cei doi băieți de 5 și 7 ani din satul Coteala, raionul Briceni, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, emanat de soba din locuința acestora, iar un cuplu de 48 și respectiv 50 de ani din orașul Cahul au ajuns la spital, fiind intoxicați cu monoxid, cel mai probabil emanat de cazanul instalat în casă.

Alte circumstanțe ale acestor cazuri urmează să fie stabilite, iar salvatorii atenționează despre necesitatea respectării normelor antiincendiare, pentru a evita incendiile și intoxicațiile cu monoxid de carbon. Atenție maximă la exploatarea sobelor și altor instalații de încălzit. Persoanele în etate și minorii trebuie neapărat monitorizați, întrucât sînt cei mai vulnerabili.