Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD au înregistrat 10 cazuri de trecere ilegală a frontierei de stat, fiind depistați 19 cetățeni ucraineni. Cazurile au avut loc în diferite zile ale săptămânii precedente.
Potrivit Poliției de Frontieră, patru dintre incidente au fost semnalate în cadrul SPF Copceac, unde în timpul misiunilor de supraveghere a frontierei au fost surprinși opt cetățeni ucraineni care au intrat clandestin în Republica Moldova.
Alte patru ilegalități au fost în SPF Vulcănești. Aflate în misiuni, patrulele mobile au depistat în preajma liniei frontierei șase cetățeni ucraineni care nu-și justificau prezența în zonă.
Din declarațiile acestora s-a constat că toți șase au ajuns ilegal în Moldova.
Așadar, în conlucrare cu populația locală, polițiștii de frontieră din SPF Cișmichioi și SPF Valea-Perjei au interceptat cinci ucraineni care se deplasau pe jos dinspre statul vecin spre interiorul țării.
Toți imigranții au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova.