Igor Dodon despre alegerile din 20 octombrie

După alegerile locale din 20 octombrie curent la nivel de consilii: sătești, raionale și municipale trebuie să fie aceeași majoritate politică precum la nivel central, între Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor.

Despre aceasta președintele Igor Dodon a declarat în cadrul unei ediții speciale la postul de televiziune NTV Moldova.

„Eu am propus ca după alegerile locale să-i alegem pe președinții de raioane împreună; socialiștii cu cei din Blocul ACUM. Astfel, dacă la nivel raional cei mai mulți consilieri vor fi aleși din partea socialiștilor, președinte ar putea fi numit un reprezentat al PSRM, iar dacă după numărul de consilieri pe poziția a doua s-a clasat Blocul ACUM, reprezentantul blocului ar putea fi numit vicepreședinte și viceversa”, a  spus Igor Dodon.

Cât ține de alegerile din municipiul Chișinău, șeful statului este de părere că: „atât candidatul socialiștilor, cât și cel din dreapta trebuie să se axeze pe problemele Capitalei. Să lase că unul e cu zi de doliu, iar altul cu zi de eliberare. Dacă noi vom găsi limbă comună atunci în primul rând vor câștiga chișinăuienii”, a declarat șeful statului.

Pe data de 20 octombrie curent, concomitent cu alegerile locale, în trei circumscripții uninominale vor avea loc alegeri parlamentare noi.