Moldova a depășit mai multe situații de criză, inclusiv în anii 2000 când țara s-a aflat în prag de faliment, iar datoria de stat alcătuia 70 la sută din PIB, în anii 2008-2009 pe timpul crizei financiare internaționale și a inundațiilor din țară. Dar le-am depășit, vom depăși și această criză pandemică.
Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi în cadrul unui interviu la un post de televiziune, fiind întrebată dacă Republica Moldova s-a mai confruntat vreo dată cu asemenea situații dificile.
”Acum avem suficiente rezerve valutare pentru a menține stabilitatea, iar Guvernul întreprinde măsurile necesare. Important este ca politicienii să nu facă declarații populiste, manipulând opinia publică de dragul piarului politic, ci să-și pună umărul”, a menționat Zinaida Greceanîi.
În context, speakerul a subliniat faptul că susține măsurile anticriză ale Guvernului și a specificat că numeroase propuneri raționale ale opoziției s-au regăsit în proiectul elaborat de Executiv.
Zinaida Greceanîi s-a referit la susținerea producătorului autohton și a accentuat importanța adoptării în lectura finală a legii care prevede ca mărfurile de origine autohtonă să dețină cel puțin 50% în rețelele comerciale. De asemenea, speakerul a menționat că Guvernul negociază cu partenerii externi ai Republicii Moldova, identifică alte surse de finanțare, inclusiv prin reducerea cheltuielilor, etc. ”Guvernul se ocupă de toate acestea din luna februarie – de atunci când a devenit clar că vine criza”, a declarat Președintele Parlamentului.
Referindu-se la revenirea diasporei acasă, speakerul a subliniat importanța creării posibilităților pentru încadrarea în câmpul muncii a cetățenilor noștri și a îndemnat politicienii să nu manipuleze la acest subiect. ”Așa cum sunt respectate legile în alte state, așa trebuie să fie respectate și la noi, trebuie să ne respectăm patria, ceea ce presupune inclusiv procurarea poliței de asigurare medicală, iar din acești bani să fortificăm sistemul de sănătate”, a menționat Zinaida Greceanîi.
Speakerul a mai spus că în condițiile actuale, când și cele mai mari puteri se solidarizează în lupta cu pandemia, toată Moldova trebuie să se consolideze pentru a-și apăra oamenii și țara.
”Atunci când vom depăși această situație, legată de pandemie, vom deveni altfel, vor veni alte valori economice și chiar umane. Important este să nu ne pierdem tradițiile, să nu devenim duri, să păstrăm frumusețea sufletului nostru”, a spus Zinaida Greceanîi.