Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este prezent la Summitul Comunității Politice Europene, care se desfășoară astăzi la Bulboaca.

Vizita lui Zelenski nu a fost făcută publică până în ultimul moment. Anterior ministra de Interne, Ana Revenco a menționat că această informație este confidențială, din motive de securitate.

Președintele ucrainean este primul șef de stat care alături de delegația sa a ajuns la summitul CPE de la Castelul Mimi.

Jurnal.md

„Întreaga Europă se adună la Bulboaca – un sat frumos din ţara noastră – să discute despre securitate, energie şi despre o Europă mai bine conectată şi mai prosperă. Este o onoare pentru noi să fim gazda summitului Comunităţii Politice Europene, la care participă 50 de preşedinţi, prim-miniştri şi înalţi oficiali ai Uniunii Europene. Moldova are mulţi prieteni, care sunt alături de noi şi ne susţin în aspiraţia ce uneşte cetăţenii noştri – de a construi o Moldovă europeană acasă’, a declarat anterior președinta Maia Sandu.

sursa