În loc de bon de plată, o foiță galbenă. Astfel activează o casă de schimb valutar din orașul Leova, proprietarul căreia este Oleg Canațui, candidatul PAS la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Despre aceasta deputatul PSRM, Vasile Bolea, a povestit în cadrul unui briefing de presă. Bolea a aflat despre aceste ilegalități de la cetățenii care sunt indignați de faptul că acest “om bun” agonisește averi de milioane, fără ca să achite impozite la stat.
“Zilnic, vin persoane care schimbă valută și în loc de cec li se eliberează fițuici. Oamenii buni achită impozite, nu se eschivează de la plata impozitelor, nu fac evaziune fiscală, pentru ca noi să putem să achităm salarii, pensii de cel 2000 lei pe care le-ați promis cetățenilor”, a declarant Bolea.
Deputatul PSRM a făcut interpelări la organele de resort, pentru ca să fie verificată activitatea agentului economic.
Precizăm, că Oleg Canațui este consilier local în raionul Leova, ales pe lista PAS. În prezent, acesta se regăsește și în listele formațiunii pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Canațui a prezentat la CEC declarațiile de avere pentru ultimii doi, în care a indicat că deține compania CSV Stabil Global, înregistrată în satul Tomai, raionul Leova, gen de activitate – schimb valutar. Canațui susține că în ultimii doi ani a ridicat de la această firmă un salariu de 36 de mii de lei, adică 1500 de lei pe lună.