Deputații PAS din Comisia parlamentară economie, buget și finanțe au votat astăzi, 28 octombrie, împotriva proiectului de lege al Partidului Nostru privind majorarea de la 150 la 500 de euro a plafonului de scutire pentru colete. Inițiativa a acumulat trei voturi pentru și șase împotrivă, după ce anterior și Guvernul a emis un aviz negativ.
Proiectul de lege nr. 118, înregistrat la 9 aprilie 2026, a fost prezentat în comisie de deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju. Documentul prevede modificarea Codului vamal și majorarea plafoanelor de scutire pentru colete și bagajele personale ale călătorilor.
Concret, Partidul Nostru propune creșterea plafonului pentru colete de la 150 la 500 de euro, pentru bagajele personale ale călătorilor care intră în țară pe cale terestră de la 300 la 600 de euro, iar pentru transportul aerian și maritim de la 430 la 700 de euro.
În prezentarea proiectului, Constantin Cuiumju a explicat că limitele actuale nu mai corespund prețurilor și nevoilor cetățenilor.
„În primul rând, trebuie să ținem cont de inflație. Plafonul de 150 de euro nu mai corespunde realităților economice actuale. Prețurile au crescut, iar cu această sumă putem cumpăra mai puține bunuri decât câțiva ani în urmă. Astfel, chiar și hainele, încălțămintea sau lucrurile necesare pentru copii pot depăși acest plafon”, a declarat deputatul.
Parlamentarul a atras atenția și asupra contribuției cetățenilor moldoveni care muncesc peste hotare și continuă să-și ajute familiile din țară. El a menționat că, potrivit datelor Băncii Naționale, transferurile în favoarea persoanelor fizice au depășit aproximativ 1,6 miliarde de dolari anual în perioada 2024–2025.
„În spatele acestor cifre sunt oameni care muncesc departe de casă și continuă să-și sprijine părinții și copiii. Pe lângă banii trimiși, se expediază și haine, încălțăminte, cadouri și alte bunuri necesare pentru familii. Statul trebuie să țină cont de această realitate și să nu impună formalități și costuri disproporționate pentru asemenea trimiteri”, a subliniat Constantin Cuiumju.
Deputatul a precizat că majorarea plafonului nu presupune eliminarea controalelor vamale și că autorii proiectului sunt dispuși să accepte amendamente privind valorile și condițiile de aplicare.
„Suntem deschiși pentru amendamente privind cuantumurile și condițiile de aplicare a acestei legi. Important este să susținem principiul: reguli vamale mai echitabile, adaptate realităților economice și nevoilor cetățenilor din Republica Moldova”, a declarat acesta.
Cu toate acestea, proiectul nu a obținut susținerea comisiei. La vot, trei deputați s-au pronunțat pentru și șase împotrivă. În cadrul ședinței a fost invocat și avizul negativ al Guvernului.
Respingerea proiectului vine în ajunul introducerii unor noi costuri pentru comenzile online din străinătate. De la 1 noiembrie 2026, comenzile comerciale vor fi supuse TVA de 20%, inclusiv cele cu valoarea de până la 150 de euro. De la 1 ianuarie 2027, pentru trimiterile vizate va fi introdusă și o taxă de gestionare de 12 lei pentru fiecare colet. Scutirile prevăzute de lege pentru trimiterile necomerciale între persoane fizice rămân distincte de regimul comenzilor comerciale.










