Președintele țării, Maia Sandu, încalcă legea atunci când folosește resursele administrative pentru a face campanie în favoarea PAS. Declarația îi aparține liderului PCRM, Vladimir Voronin, la un post privat de televiziune.
Voronin spune că un fost coleg de-al său, care se află în Italia și a participat la întrevederea cu Maia Sandu, a recunoscut că președinta i-a îndemnat deschis pe reprezentanții Diasporei să-și dea votul pentru partidul său.
Amintim că și Asociația Promo-LEX a acuzat-o pe președintele Maia Sandu că s-a implicat în campania de susținere a Partidului Acţiune şi Solidaritate.