Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări într-o înregistrare video difuzată pe reţelele de socializare că drapelul Ucrainei va flutura din nou în peninsula ucraineană Crimeea (anexată ilegal de Rusia în 2014 – n.r.), la fel cum se întâmplă deja în Insula Şerpilor, transmite vineri EFE.

”Celor condamnaţi să se târască nu vor reuşi să le ia celor care sunt sortiţi să zboare nici măcar Insula Şerpilor. De aceea, (steagul) albastru şi galben a revenit pe insulă, iar într-o zi va reveni fără îndoială şi în peninsulă, precum şi în toate oraşele şi satele noastre ocupate, în timp ce imnul nostru naţional va răsuna în fiecare dintre ele”, a declarat preşedintele ucrainean, citat în noaptea de joi spre vineri de agenţia locală Ukrinform.

Zelenski şi-a exprimat totodată recunoştinţa pentru etapa finală a luptei pentru Insula Şerpilor.

”Drapelul nostru a fost ridicat acolo. Această operaţiune a durat două luni. Servicii secrete, forţe de operaţiuni speciale, unitatea ‘Alfa’ a serviciului de securitate, gărzi de frontieră, genişti, forţe navale, forţe aeriene. Şi acum că toţi căpitanii ruşi – fie de pe o navă sau dintr-un avion – văd drapelul ucrainean pe Insula Şerpilor, să ştie că statul nostru nu poate fi înfrânt”, a subliniat el.

Rusia s-a retras la 30 iunie de pe Insula Şerpilor, de importanţă strategică în Marea Neagră, susţinând că a făcut ”un gest de bunăvoinţă”, în timp ce Ucraina este de părere că retragerea este consecinţa faptului că Moscova nu-şi mai putea continua strategia în zonă după ce a pierdut mai multe nave. AGERPRES/(AS – autor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)