Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor are un singur scop – să facă ordine în țară, iar în centrul atenției guvernării va fi cetățeanul, a declarat președintele PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul unei conferințe de presă comune cu liderul PSRM, Igor Dodon, unde s-au făcut totalurile campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Liderul comunist a criticat modul în care Maia Sandu a dizolvat Parlamentul. Voronin susține că acest legislativ trebuia dizolvat, însă nu în felul în care a făcut-o președintele, bătându-și joc de votul cetățenilor care au ales acest Parlament.
”Ce a făcut Maia Sandu cu prietenii ei, ce circ a făcut cu Natalia Gavrilița. Și-a bătut joc de opinia poporului. Așa nu se procedează. Așa fac doar oamenii care au scopuri negre, nu sunt pentru Moldova, dar sunt pentru țelurile lor”, a spus Voronin.
Potrivit președintelui PCRM, unirea celor două mari forțe politice de stânga a fost o mare surpriză pentru oponenții politici.
”Surpriză a fost pentru cei care credeau că vor merge cu drapelul României în țară și vor câștiga multe mandate. Am atras atenția și la isterica așa numitei președinte și a altor formațiuni politice și apariția acestei instituții cu AUR ruginit din România și alte chestii”, a menționat liderul comunist.
Voronin a declarat că PCRM și PSRM și-au unit eforturile pentru viitorul Republicii Moldova.
”Am analizat ultimii 12 ani și am văzut că va miroase urât dacă mergem separat. Rezultatele noastre din 2001-2009 nu le pot repeta nimeni. Am desfășurat o campanie electorală clasică, bazată pe comunicare cu alegătorii. Întrebările, speranțele și problemele expuse de alegători vorbesc despre tragedia care are loc în ultimii ani în țară. Așa sărăcie cumplită e greu de imaginat. În secolul XXI trăiesc în sărăcie majoritatea cetățenilor. Ne-am convins că cei 12 ani au trecut pe alături de Moldova, am pierdut tot ce am avut, ce am obținut până în 2009”, a spus Voronin.
Liderul comunist a menționat că programul electoral al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor poate sta la baza activității viitorului guvern.
”În orice organizație, instituție, dorim ordine, disciplină, responsabilitatea fiecărui membru al guvernului, din instituțiile statale și controlul asupra executării, fără acestea nu vom obține nimic. Trebuie să elaborăm o Strategia de atragere a investițiilor, crearea locurilor de muncă bine plătite, creșterea salariilor pensiilor, renașterea satelor. În centrul atenției guvernării trebuie să fie omul”, a menționat liderul comuniștilor.
Potrivit președintelui PCRM, acum ca niciodată este actuală problema consolidării statului, a națiunii.
”Divizarea nu va duce la nimic bun, dimpotrivă creează premise pentru cei care nu vor bine Republicii Moldova, nu vor ca Moldova să fie independentă, suverană, integră, stat european. Moldova e una și noi trebuie să ne uităm în direcția respectivă”, a declarat președintele PCRM.