Adevărata independență este atunci când este și independență economică, atunci când cetățenii au un trai decent, când economia țării poate asigura această independență în luarea deciziilor politice interne și externe. Declarația a fost făcută de vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, deputat PSRM, la ședința solemnă a Legislativului dedicată marcării a 30 de ani de independență a Republicii Moldova.
Deputatul a vorbit cu regret despre anii 90, perioadă când au fost distruse ramurile economiei naționale, au fost lichidate întreprinderi, închise sute de locuri de muncă, când cetățenii au fost mințiți și aduși la disperare, ”iar un cerc restrâns de oameni au devenit ultrabogați”. Potrivit deputatului, în acei ani societatea a fost lipsită de echitate, adevăr și justiție.
”Abia în anul 2001, atunci când la putere au venit comuniștii, oamenii au început a primi salarii. Până în 2001, oamenii primeau salarii cu mare întârziere și în formă de produse, ceea ce era o crimă împotriva oamenilor. De aceea, adevărata independență este independența economică, agricultură, industrie și evident că nivelul de trai al cetățenilor, care și astăzi lasă de dorit”, a spus Batrîncea.
Vicepreședintele Parlamentului a mai remarcat că în cei 30 de ani de independență, Moldova a pierdut peste un milion de cetățeni, care au ales să plece peste hotare. Potrivit deputatului, această tragedie a fost generată de lipsa locurilor de muncă, a medicinei și a studiilor de calitate.
Vlad Batrîncea a vorbit în discursul său și despre problema transnistreană și a remarcat că toată clasa politică trebuie să-și consolideze eforturile pentru a uni și nu a dezbina societatea.
Socialistul a criticat și aspirațiile guvernărilor democrate de până acum de a submina justiția. Batrîncea a amintit despre partajările funcțiilor în sistemul de drept care au avut loc în perioada guvernelor AIE și despre legea votată astăzi de PAS care-i oferă posibilitatea de a-l demite pe Procurorul General și prin care practic se va instaura un control politic asupra Procuraturii.
”Considerăm că ne lipsește calitatea dialogului și calitatea atitudinii față de oponenții politici, față de cetățeni. În campania electorală vorbim frumos că toți cetățenii sunt egali, dar în realitate care sunt garanțiile, mecanismele și cum acest lucru funcționează? De ce în statele civilizate demult nu mai există problema de etnie, de limbă?”, a menționat parlamentarul.
Vlad Batrîncea a mai declarat că trebuie să existe o viziune unică cum să fie construit statul Republica Moldova.
”Nu poți construi un stat atunci când cineva spune că acest stat este o invenție a lui Stalin, sau că însăși existența acestui stat este o greșeală. Noi credem în acest stat și suntem gata să contribuim la dezvoltarea reală și la independența reală, ca să lăsăm celor care vin după noi un stat integru și civilizat”, a spus Batrîncea.