Dorin Recean continuă vizitele în teritoriu, iar în această săptămână destinația sa a fost raionul Călărași. Șeful Executivului a vizitat un complex sportiv, o grădiniță și un incubator de afaceri.

Complexul sportiv multifuncțional, care include terenuri de minifotbal, volei și tenis, a fost construit în cadrul proiectului. Conform Serviciului de presă al Executivului, lucrările vor fi finalizate până la data de 31 decembrie, apoi obiectivul va fi dat în exploatare. Valoarea totală a proiectului este de 5,4 milioane de lei.

„O investiție în sport este o investiție în sănătatea și viitorul copiilor noștri. Prin asemenea proiecte oferim oamenilor condiții moderne și promovăm modul sănătos de viață”, a spus prim-ministrul.

După vizitarea complexului sportiv, șeful Executivului a mers la incubatorul regional de afaceri, deschis în anul 2017. Cei 40 de rezidenți ai incubatorului beneficiază de consultanță din partea Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) și de programe oferite de stat.

Rezidenții generează 100 de locuri de muncă, suma de afaceri fiind de 25 de milioane de lei. Unul din ei este importator de mașini electrice, iar în apropiere de incubator a fost construită o stație de alimentare pentru astfel de automobile. Alte afaceri țin de domeniul agriculturii, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea autoturismelor, construcții, apicultură, semifabricate și produse din carne.

„Sunteți motorul economiei noastre – angajați oamenii din localitate și inspirați alți membri ai comunității, iar performanțele pe care le-ați obținut sunt remarcabile”, a spus prim-ministrul Dorin Recean, menționând că Guvernul va continua să susțină antreprenorii prin digitalizarea afacerilor, dar și lansarea unor programe guvernamentale, din care face parte și programul „373″,  prin care producătorii pot accesa credite accesibile pe termen lung pentru investiții.

Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat și cea mai eficientă grădiniță din țară din punct de vedere energetic – „DoReMicii”. Peste 130 de copii frecventează instituția modernizată din fonduri europene, în cadrul programului de cooperare al Guvernului Germaniei. 

Termoizolarea și instalarea echipamentelor pentru utilizarea surselor regenerabile de energie a dus la reducerea cu 90% a cheltuielilor pentru întreținere. La grădiniță au fost instalate panouri fotovoltaice, pompe de căldură, sistem de ventilare prin recuperare, inclusiv sistem de încălzire și răcire prin pardoseală. Datorită acestui fapt, ultimele două ierni au trecut fără a plăti bani pe căldură.

„Orașul Călărași este un oraș european, cu oameni activi, care dezvoltă economia locală și îmbunătățesc condițiile de viață. Proiectele implementate în orașul Călărași sunt un model demn de urmat pentru toate localitățile din țară”, a menționat premierul Dorin Recean.

sursa