Un fost olimpic în vârstă de 80 de ani diagnosticat cu Parkinson se va număra printre cei trei pasageri care se vor afla joi la bordul primului zbor spațial al Virgin Galactic cu un echipaj format doar din turiști, relatează DPA/PA Media, citată de Agerpres.

Jon Goodwin, din Newcastle, va călători alături de Keisha Schahaff, în vârstă de 46 de ani, și de fiica acesteia, Anastasia Mayers, de 18 ani, care studiază fizica în Aberdeen, în timpul zborului VSS Unity cu durata de 90 de minute.

În premieră, o mamă și fiica sa vor efectua o excursie în spațiu, după ce au câștigat la o tragere la sorți.

Goodwin și-a asigurat locul în urmă cu 18 ani cumpărând un bilet de 250.000 de dolari.

După ce va decola la ora locală 16:00 (15:00 GMT) din New Mexico, Statele Unite, cu nava-mamă VMS Eve, VSS Unity se va separa de aceasta și îi va transporta pe turiști în spațiul suborbital, unde vor avea ocazia să experimenteze pentru scurt timp imponderabilitatea, admirând în acest timp Pământul.

Călătoria va strânge fonduri pentru Space for Humanity, un grup nonprofit care dorește să trimită în spațiu oameni de rând pentru a le oferi o „perspectivă mai amplă” asupra provocărilor cu care se confruntă planeta noastră.

Celor trei li se va alătura Beth Moses, instructor de astronauți.

În iunie, Virgin Galactic, deținută de Richard Branson, a finalizat cu succes primul zbor spațial comercial al companiei, transportând în spațiu astronauți italieni care au realizat o serie de experimente științifice.

Misiunea de joi a companiei este denumită „Galactic 02”.