Microbuze pline până la refuz, în astfel de condiții partidul Șor transportă cetățenii la OrheiLand, încălcând toate prevederile legale. Despre aceasta scrie breakingnews.md.
Imaginile video, surprinse de un martor, au fost expediate la adresa redacției noastre.
Persoana, care a expediat imaginile, ne-a comunicat că oamenii sunt aduși organizat la așa-numitul protest organizat partidul Șor.
Totodată, localnicii din Orhei, indignați de iresponsabilitatea autorităților locale, ne-au trimis foto de la OrheiLand, care s-a transformat într-un furnicar.
Precizăm că în doar o săptămână, numărul de infectări cu COVID-19 în Orhei a crescut, plasând raionul de pe locul 13 pe locul 8 după numărul de contaminări în republică. În luna iunie, s-a atestat o creștere de 3,5 ori a cazurilor de infectări – 288, față de luna mai, când au fost înregistrate 83 cazuri.
Totodată, în ultimele 24 de ore, în Orhei s-au înregistrat 16 cazuri noi de COVID-19, plasând localitatea pe locul trei în țară.