Candidatul independent la funcția de Președinte, Igor Dodon, și soția sa, Galina, și-au exercitat dreptul la vot. La ieșire din secția de vot cei doi au spus că au ales stabilitatea.
„Mă bucur că, azi, suntem mai activi. Cetățenii dau dovadă de responsabilitate și patriotism, indiferent unde se află. Eu azi am votat pentru independența și statalitatea țării. Am votat pentru pace, pentru liniștea interetnică. Am votat pentru schimbări spre bine, calitative, nu șocuri, nu crize, dar schimbări spre bine. Am votat pentru echitatea socială, dezvoltarea economică. Am votat pentru echilibru în relațiile externe. Am votat pentru valorile noastre tradiționale, creștine, pentru memoria buneilor”, a declarat Igor Dodon.
“Am votat pentru o țară prosperă, unde va fi bine, liniște și pace”, a spus Galina Dodon.