Ministra Finanțelor Victoria Belous s-a întâlnit astăzi, 5 noiembrie, cu Dominika Stojanoska, reprezentanta UN Women în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii, oficialele au evidențiat realizările obținute în urma colaborării și au discutat despre viitoarele inițiative destinate promovării bugetării sensibile la gen, un obiectiv prioritar prevăzut în Strategia Managementului Finanțelor Publice (MFP) pentru 2023-2030.
Ministra Victoria Belous a subliniat importanța sprijinului oferit de UN Women pentru dezvoltarea unui management al finanțelor publice care să țină cont de dimensiunea de gen. Ea a reafirmat angajamentul Ministerului Finanțelor de a colabora în elaborarea de politici și programe menite să asigure aplicarea eficientă a acestor principii.
Dominika Stojanoska a reiterat angajamentul UN Women de a susține în continuare eforturile Ministerului Finanțelor și a autorităților în promovarea bugetării sensibile la gen și în implementarea obiectivelor stabilite în Memorandumul de Înțelegere semnat de cele două părți.
De menționat că, la data de 18 septembrie 2023, Ministerul Finanțelor și UN Women au semnat un Memorandum de Înțelegere, care vizează integrarea bugetării sensibile la gen în procesele naționale de planificare a politicilor și bugetului. Acest parteneriat este esențial pentru asigurarea unei guvernări incluzive și echitabile, care să răspundă nevoilor tuturor cetățenilor, în conformitate cu standardele internaționale privind egalitatea de gen.