Igor Dodon ar trebui să roage prietenii de la Moscova să oprească crizele din Republica Moldova. Declarația a fost făcută de către purtătorul de cuvânt al premierului, Natalia Gavrilița, care este și verișoara președintelui țării, Anastasia Tăburceanu. Reacția vine după ce Igor Dodon a prognozat că în toamnă ne așteaptă o criză alimentară de proporții, prețul la gazele naturale în Moldova ar putea ajunge la 30 de lei, peste 4 lei va costa energia electrică, iar benzina – peste 40 de lei.

„Cei de la guvernare nu vor lăsa oamenii fără salarii. În al doilea rând, am declarat și pot să o mai repet că crizele economice în care se află statul la momentul de față sunt cauzate de războiul din Ucraina, dat de Rusia. Igor Dodon ar putea vorbi cu prietenii lui de la Moscova să înceteze războiul și atuncea în mod sigur vor înceta și crizele și efectul acestora se va atenua și in Republica Moldova”, a declarat Tăburceanu.