Atacurile la adresa medicilor, aflaţi în prima linie a războiului cu pandemia de COVID-19 sunt inadmisibile. Este declarația premierului Ion Chicu, făcută astăzi, după ședința comună de la președinție, transmite subiectulzilei.md.
„Eu observ că se fac atacuri periodice la prestația medicilor. Dacă nu ar fi acești medici, noi era să fim într-o stare cu mult mai proastă. Vă îndemn să susținem medicii în continuare şi să ne conformăm regulilor impuse în perioada stării de urgenţă”, a declarat Ion Chicu.
Ion Chicu a precizat că situaţia dificilă din sistemul medical se datorează şi unor exponenţi ai opoziţiei, care au fost la cârma Ministerului Sănătăţii până în toamna anului trecut. Premierul Ion Chicu a făcut trimitere direct la Ala Nemerenco, care a admis mai multe nereguli în domeniul pe care îl gestiona.