Olga Ursu, candidat la funcția de consilier din partea Partidului Mișcarea Alternativa Națională, a declarat astăzi că Primăria Chișinău a depășit cu succes crize majore în ultimii patru ani, dar în același timp au fost făcute investiții enorme.

„În 2019, Primăria Chișinău a preluat un mandat cu un deficit de 130 de milioane de lei”, a spus Ursu. „În ciuda acestei situații dificile, am reușit să acoperim datoria și să onorăm toate plățile în termen”.

Ursu a menționat că Primăria Chișinău a fost nevoită să facă față și altor crize majore în ultimii patru ani, inclusiv pandemia de COVID-19, criza refugiaților și criza energetică.

„Eu vreau doar să spun că nu știu dacă cunosc toți dar cu patru ani urmă, atunci când a fost preluat mandatul Chișinău, era cu minus 130 milioane datorii la sfârșit de an. Aceste datorii au fost acoperită în următorul an și până în prezent toate plățile executate în termeni desigur respectând a numite priorități. Dar nu a fost simplu atunci când peste trei luni a început criza COVID, care fost una de în primele crize prin care a trecut nu doar Chișinăul și nu doar Moldova dar și toată lumea. Unde 70 % de numărul total de bolnavi și numărul total de paturi au fost în Chișinău, spitalele principale din Chișinău, respectiv și Chișinău pe acest domeniu au crescut foarte mult în acea perioadă. După care a venit criza refugiaților. Primul refugiat a fost cazat în centrul, din municipiul Chișinău, din cele 45 de centre administrate. Și în acest caz toate cheltuielile au fost suportate la nivel de municipalitate pentru întreținere acestor centre”.

„După care în iarna anului trecut a urmat criza energetică, care a afectat bugetul municipal, doar într-un singur an, la toate capitolele cu 600 milioane de lei, bani care, din păcate, din investiție trebuiau să fii direcționat în alte părți. Cu toate aceste, în acest 4 ani, Chișinăul a avut peste 1000 de proiecte mici, mari, mijlocii și am demonstrat că se poate cu tot cu crizele prin care am trecut”, a mai punctat Olga Usu.

Potrivit Ursu, proiectele implementate de Primăria Chișinău au vizat îmbunătățirea calității vieții locuitorilor, inclusiv în domenii precum infrastructura, educația, sănătatea și cultura.