Un nou lockdown va duce la pierderi enorme pentru economia țării. Deputații PSRM nu vor susține o astfel de inițiativă. Despre aceasta liderul socialiștilor, Igor Dodon, a declarat la N4.
“Noi nu vom susține instituirea unei situații de închidere totală a economiei cum a fost anul trecut. Asta duce la pierderi de câteva milioane. Noi nu vom stopa pandemia, dar riscăm să rămânem fără bani la buget. Acolo unde putem reglementa, trebuie să o facem. Noi nu putem închide toată țara”, a declarat Igor Dodon.
Fostul șef al statului a precizat că și în cazul școlilor deciziile trebuie să fie luate în funcție de situația din localitate.
“Hai să luăm Sadova, acolo nu este nici un caz de COVID în școală, de ce să o închizi?”, a explicat Dodon.
Totodată, Igor Dodon consideră că învățământul online trebuie evitat în cazul elevilor din clasele primare.