Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat că în noaptea de 18 august forțele de apărare aeriană au distrus o dronă în timp ce se îndrepta spre Moscova, scrie Meduza. Se menționează că bucățile din dronă au căzut peste o clădire și că nu s-au produs pagube semnificative. Din cauza atacului au fost restricționate temporar zborurile pe toate cele patru aeroporturi din Moscova.

Ministerul rus al Apărării a declarat că atacul a avut loc aproximativ la ora patru dimineața și că autoritățile ucrainene au încercat să lanseze „un nou atac terorist”, folosind o dronă asupra obiectelor din Moscova și regiunea Moscovei, transmite newsmaker.md. 

Instituția rusă a adăugat că drona, după ce au intervenit forțele de apărare aeriană, și-a schimbat traiectoria și a căzut peste o clădire din Krasnopresnenskaya, Moscova. Ministerul a spus că victime sau incendii nu sunt.

Potrivit imaginilor de pe online, la fața locului s-a văzut fum. Baza scrie că, potrivit datelor preliminare, a avut loc o prăbușire pe o suprafață de 30 de metri pătrați în al optulea pavilion al Expocentrului din complexul „Moskva City”. 

Prin urmare, din cauza atacului din dimineața zilei de 18 august au fost restricționate temporar zborurile pe toate cele patru aeroporturi din Moscova: Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovsk, au comunicat autoritățile ruse. La ora 04:30, toate restricțiile au fost ridicate.