Poliţiştii l-au săltat pe agresor în cazul atacului din weekend din Centrul Vechi al Bucureştiului. Ar fi vorba despre un cetăţean moldovean, de 24 de ani, care s-ar fi certat cu victima, o damă de companie. Tânăra în vârstă de 25 de ani a fost găsită desfigurată, aproape fără suflare, într-o scară de bloc.

Femeia este internată în continuare la Spitalul Universitar, unde va mai sta o vreme sub supravegherea medicilor. Este, însă, în stare stabilă.

Între timp, polițiștii au reușit să îl depisteze pe agresor

Acesta dormea într-un apartament din sectorul 2, când oamenii legii l-au luat pe sus. Vorbim de un bărbat din Republica Moldova, venit în țara noastră, care se află în prezent la audieri la Serviciul Omoruri. Din anchetă înțelegem că victima ar fi prostituată, iar autorul ar fi apelat la serviciile ei.

Un moldovean a desfigurat o femeie în Centrul Vechi din Bucureşti

Imaginile surprinsă de camerele de supraveghere i-au ajutat pe polițiști să îl depisteze. Cel mai probabil, după audieri bărbatul va fi reținut, asta în cazul în care procurorii au suspiciuni rezonabile că el ar fi comis fapta, potrivit observatornews.ro.

Atacul a fost extrem de brutal

Atacul, de o cruzime ieşită din comun, care a pus pe jar toată poliţia din oraş, a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Tânăra a fost găsită într-o baltă de sânge, într-un bloc din Centrul Istoric. Primii care au ajuns la ea au fost doi poliţişti locali, anunţaţi de o locatară care a auzit victima agonizând. Era ora 4.30 dimineaţa: “Uită-te la mine puţin! Cum te cheamă? Cine ţi-a făcut asta, draga mea? Cine ţi-a făcut asta? Spune-ne, te rog!”

sursa