Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi hotărârea privind reducerea cu 11 la sută a tarifului pentru furnizarea energiei electrice către companiile de distribuție, până la nivelul de 1,2 lei pentru un kilowatt/oră. Asta ar putea determina o nouă ieftinire pentru populație, deoarece se micșorează cheltuielile companiilor ce prestează servicii pentru consumatorilor casnici.

Din luna august, populaţia din centrul și sudul țării achită pentru energia electrică 1,68 de lei pentru un  kilowatt/oră sau cu 21 de bani mai puţin. În raioanele de nord, tariful pentru energia electrică s-a redus cu aproape nouă bani şi constituie 2,14 lei pentru un kilowatt/oră.

Recent, şi compania “Moldovagaz” a solicitat ieftinirea, din 1 octombrie, a gazelor naturale pentru populație. În cererea expediată Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, furnizorul precizează că un metru cub de gaze naturale ar trebui să coste, în medie, patru lei și opt bani, față de patru lei și 42 de bani, cât este acum.