La mai bine de 17 luni de la invadarea Ucrainei de către Rusia, simbolul Uniunii Sovietice a fost înlocuit cu stema naţională pe monumentul uriaş al Patriei Mamei din Kiev, informează dpa.

Duminică dimineaţă, tridentul ucrainean a fost ataşat de scutul de 13 pe 8 metri pe care figura feminină din oţel inoxidabil îl ţine în mână.

Muncitorii au demontat, în urmă cu câteva zile, ciocanul şi secera care împodobeau scutul de la dezvelirea monumentului de către liderul sovietic Leonid Brejnev în 1981, cu un deceniu înaintea dezmembrării URSS, scie Agerpres.


Lucrările ar urma să fie finalizate până pe 24 august, când Ucraina sărbătoreşte 32 de ani de independenţă.

În 2015, la un an după ce Rusia a anexat Crimeea în mod ilegal, Ucraina a adoptat o lege privind înlăturarea monumentelor comuniste sovietice şi redenumirea locurilor publice care purtau numele unor personalităţi comuniste sovietice. Un proces care s-a intensificat după ce Rusia şi-a atacat din nou vecinul, în februarie 2022.

Într-un sondaj realizat anul trecut, o majoritate clară a ucrainenilor s-a declarat în favoarea înlăturării simbolurilor sovietice.

Amplasată la muzeul dedicat celui de-al doilea război mondial, statuia Patria Mama are 62 de metri înălţime, ceea ce o face cea mai înaltă statuie din Europa, fiind, de asemenea, cu 16 metri mai înaltă decât Statuia Libertăţii din New York. Întregul monument, incluzând piedestalul, are 102 de metri înălţime şi cântăreşte aproape 500 de tone.