Donald Trump, a fost pus oficial sub acuzare marți, 4 aprilie, pentru 34 de infracțiuni de falsificare a registrelor contabile, notează Reuters.

Fostul preşedinte american Donald Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru alegerile din 2024, a pledat marţi nevinovat la 34 de capete de acuzare în legătură cu plăţi neregulamentare făcute către actriţa de filme pentru adulți Stormy Daniels și către modelul Playboy, Karen McDougal, pentru ca acestea să nu facă publice relaţiile dintre ei, potrivit sursei citate.

Conform rechizitoriului, fostul președinte american a falsificat „în repetate rânduri” registrele de afaceri pentru a ascunde diferite plăți, inclusiv către actrița Stormy Daniels: 

Donald J. Trump a falsificat în mod repetat și fraudulos registrele de afaceri din New York pentru a ascunde infracțiuni privind informații dăunătoare publicului votant în timpul alegerilor prezidențiale din 2016”.

 Procurorii acuză că Donald Trump a făcut parte dintr-o „conspirație ilegală pentru a submina integritatea alegerilor din 2016”. Aceștia mai susțin că scopul fostului președinte a fost de „suprimare a informațiilor negative, inclusiv o plată ilegală de 130.000 de dolari care a fost ordonată de inculpat pentru a suprima informațiile negative care ar fi afectat campania sa. Motivul pentru care a comis infracțiunea de falsificare a registrelor de afaceri a fost, în mare parte, acela de a-și promova candidatura”, mai acuză procurorul Alvin Bragg.

„Într-un caz, American Media Inc a plătit 30.000 de dolari unui fost portar al Trump Tower, care a pretins că are o poveste despre un copil pe care Trump l-a avut în afara căsătoriei. În alt caz, cu 12 zile înainte de alegerile prezidențiale generale, consilierul special al lui Trump a virat 130.000 de dolari unui avocat al unei actrițe de filme pentru adulți”, se mai arată în rechizitoriul citat de presa internațională.

Fostul model Karen McDougal a fost a declarat că a avut o aventură cu Trump în 2006 şi 2007, dar Trump a negat că ar fi avut o relaţie sexuală cu ea, relatează Reuters.

Donald Trump a descris urmărirea penală din New York „drept o ingerință electorală”.

„Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla așa ceva în America”, a spus Trump. „Singura crimă pe care am comis-o a fost să apăr fără teamă națiunea împotriva celor care încearcă să o distrugă”.

În vârstă de 76 de ani, Trump este primul fost președinte american care se confruntă cu acuzații penale. El este și favorit printre republicanii care vor să obțină nominalizarea partidului pentru a candida la prezidențialele din 2024.

sursa