Corpul neînsufleţit al unui diplomat american a fost descoperit în hotelul Hilton din Kiev, a relatat publicaţia Ukrainska Pravda, citând surse din cadrul poliţiei ucrainene.

Trupul neînsufleţit al unui reprezentant al Ambasadei SUA în Ucraina a fost găsit în hotelul Hilton pe 25 iunie. Pe corpul acestuia nu au fost găsite urme de violenţă, au indicat sursele poliţieneşti publicaţiei citate, potrivit cărora el ar fi decedat din cauze naturale.

“Putem confirma decesul unui angajat al guvernului SUA aflat sub autoritatea şefului misiunii diplomatice americane din Kiev”, citează Ukrainska Pravda o sursă de la ambasada Statelor Unite din Ucraina.

La rândul său, Departamentul de Stat american a transmis “condoleanţe sincere familiei şi prietenilor colegului nostru”, subliniind că nu poate oferi mai multe detalii din motive de confidenţialitate.

Unele media ucrainene au relatat că uşile camerei, unde a fost descoperit trupul neînsufleţit al diplomatului, al cărui rang nu se specifică, erau încuiate pe dinăuntru, potrivit postului de televiziune ucrainean Kanal24.

Autopsia medico-legală nu a fost efectuată, corpul neînsufleţit fiind ridicat în grabă de reprezentanţi ai ambasadei americane, conform postului de televiziune citate, care adaugă, cu referire la media de la Kiev, că diplomatul ar fi avut un nivel ridicat de colesterol, fără a indica sursa acestei informaţii. Pentru a adânci şi mai mult misterul Iuri Şveţ, fost spion KGB, în prezent analist în SUA, a afirmat într-o intervenţie pe canalul său de Youtube că defunctul ar fi avut tangenţă cu serviciile speciale.

sursa