Președintele Maia Sandu și Igor Dodon au mai multe în comun decât pare la prima vedere. Astfel, foștii colegi de alianță sunt fanii produselor Apple.

În cadrul unei întâlniri cu Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi și cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, șeful statului Maia Sandu și-a uitat telefonul scump pe masă.

Modelul de iPhone al Maiei Sandu costă în Republica Moldova aproximativ 16 000 de lei.

Astfel, dacă Maia Sandu și-a cumpărat telefonul din propriul salariu de președinte, atunci șeful statului a cheltuit aproape toți banii pentru acest model de iPhone. Salariul oficial net al președintelui fiind de 19500 de lei.

Și dacă pensia minimă va fi majorată la 2000 de lei, așa cum promitea în timpul campaniei electorale Maia Sandu, atunci la moment, telefonul ei este echivalentul a 8 pensii promise. La moment însă, dacă pensia minimă este de sub 1200 de lei, prețul iPhone-ului Maiei Sandu este echivalentul a cel puțin 13 pensii, sau venitul anul al unui bătrân din țară.

Se pare însă că Maia Sandu a fost mereu un fan Apple, aceasta având gadgeturi de la gigantul de peste Ocean încă din perioada când ocupa funcția de ministru al Educației în Guvernul PLDM.

Un fan al produselor Apple este și fostul Premier și președinte al Federației Ruse, Dmitrii Medvedev.

Sinteza.ORG amintește că în timpul mandatului său de președinte, Igor Dodon a fost surprins cu un iPhone 11 Pro Max.