Moldovagaz, în conformitate cu legislația și contractele în vigoare, se conformează actelor normative și nu decide în mod direct asupra prețului la gaz pentru consumatori. Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat că discuțiile despre posibila ieftinire a gazului țin de Autoritatea Națională de Reglementare în Energetică (ANRE), care aprobă tarifele și analizează premisele pentru eventuale ajustări.

“Analizele noastre arată că, în prezent, o reducere a prețului nu este posibilă, iar noi prezentăm săptămânal datele relevante la agenție. Suntem în colaborare cu ANRE și, dacă există premise, vom respecta decizia autorității de reglementare. Moldovagaz, în calitate de operator, nu poate ignora realitățile de pe piață. În prezent, tariful reflectă situația actuală”, a explicat Vadim Ceban în cadrul emisiunii “Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Președintele Moldovagaz a menționat că, deși există posibilitatea unei scăderi a tarifelor, acest lucru depinde de variabilele specifice. Pentru o posibilă reducere, ar fi necesar ca prețul gazelor naturale achiziționate în trimestrul patru să fie la un nivel mediu ponderat de 550 de dolari pe mia de metri cubi. O astfel de reducere ar putea duce la o scădere de aproximativ 1,8%, dar condițiile sunt legate atât de prețurile de la Gazprom, cât și de la Energocom.

Vadim Ceban a subliniat că tarifele actuale reflectă realitățile pieței, iar deciziile privind eventuale scăderi vor fi luate în conformitate cu analizele și aprobările ANRE.