Margarita, o tânără de 25 de ani a făcut, la o bază secretă ucraineană unde erau adăpostite lansatoarele de rachetă Uragan, o serie de declarații pentru corepsondentul Newsweek România în Ucraina.
Înainte de interviu văzusem o ripostă contra rușilor la care au participat două lansatoare Uragan S-300. După ce au efectuat foc asupra pozițiilor rusești, am plecat în trombă din locul respectiv pentru că exista riscul ca sistemele de observație ale rușilor să detecteze locul de unde s-a tras și să execute imediat foc asupra noastră.
Margarita: Noi nici nu ne gândim la motivația de a lupta, pentru că ea se află în interiorul nostru. Eu vreau să trăiesc, dar pentru asta trebuie să lupt pentru a supraviețui! Și trebuie să lupt pentru familia mea, pentru mama mea, pentru sora mea, pentru că ele nu pot lupta. Și trebuie să fiu în armată pentru că sunt foarte mulți oameni pentru care trebuie să lupt și anume 40 de milioane de cetățeni ai Ucrainei care trebuie să supraviețuiască.
Rușii vor să ne distrugă, vor să distrugă întreaga noastră națiune. Nu numai pe mine sau pe Oleg (un alt militar cu care vorbisem). Nu numai pe soldații ucrainieni, ci pe noi toți. De aceea trebuie să luptăm. Trebuie să fim mai puternici. Și trebuie să vă adresăm rugămintea de a ne ajuta. Cu arme, cu rachete și cu suport mediatic.
Nu știu, dar poate unii consideră că războiul nostru este unul dintre războaiele neînsemnate care se petrec în țările slab dezvoltate ale lumii a treia. De aceea, noi trebuie să prioritizăm războiul nostru în presa globală în fiecare zi, întrucât războiul nostru este important. Este un război important pentru noi pentru că Ucraina este ultimul bastion contra lui Putin înainte de a avansa spre Europa. Dacă noi nu am lupta și dacă nu am învinge armata rusă, rușii vor veni spre Europa și ar începe Al Treilea Război Mondial.
Tatăl meu s-a înrolat în armată în aceeași zi în care am făcut-o și eu, în 25 februarie. În 24 februarie însă am fost la spital și am donat sânge pentru că fusesem donator de sânge și înainte. Apoi am mers la un Centru al Apărării Teritoriale și am cerut să mă înrolez. Mai întâi ca paramedic pentru că urmasem niște cursuri înainte și cu această cunoaștere pe care o aveam m-am alăturat armatei. Nu era altceva ce aș fi putut face pentru a ajuta, în afară de acest lucru.
Nu am dorit să plec din țara mea. Rămânând aici, m-am gândit că pentru a supraviețui ar trebui să am niște arme și să fiu alături de cei care luptă și care știu ce trebuie făcut în astfel de situații de război. Așa că m-am înrolat în armată. Acum sunt ofițer de presă. Înainte de război am lucrat și ca ofițer de presă pentru deputați și ca jurnalist, așa că acum m-am întors la ‘religia’ mea, presa.
Dacă îmi e teamă? Da, sigur că îmi e teamă, de fiecare dată (râde). Am fost foarte aproape de liniile rusești, la aproximativ 4 km și mă tem de fiecare dată când ajung în zona fontului. Iar acum mă tem nu numai pentru mine dar și pentru dumneavoastră, pentru oaspeții mei jurnaliști străini pentru care sunt responsabilă. Da, mă tem. Mă tem și când sunt atacurile cu rachete asupra orașului Harkov, mă tem și acolo, în oraș, desigur.
