SUA au primit anul trecut informaţii de la un aliat european că armata ucraineană plănuia un atac asupra conductelor de gaze naturale Nord Stream cu trei luni înainte ca acestea să fie atuncate în aer, au declarat trei oficiali americani pentru CNN, potrivit News.ro.
Atacul a fost pus pe seama Moscovei
Atacul din septembrie 2022 asupra conductelor – pus iniţial pe seama Moscovei – a fost condamnat atât de oficialii americani, cât şi de aliaţii occidentali, ca fiind un sabotaj asupra unei infrastructuri esenţiale. În prezent, atacul este investigat de mai multe state europene.
Evaluarea serviciilor americane de informaţii a fost dezvăluită iniţial de The Washington Post, care a obţinut un document din setul de rapoarte clasificate care ar fi fost scurse pe platforma socială Discord de Jack Teixeira, membru al Gărzii Naţionale Aeriene, în prezent arestat. CNN precizează că nu a văzut documentul cu pricina, dar cei trei oficiali au confirmat că SUA au fost informate despre planurile ucrainene.
Potrivit The Washington Post, serviciul de informaţii al unei ţări din Europa a aflat despre planuri de la o sursă din Ucraina. Aliaţii occidentali „au avut un temei pentru a suspecta Kievul pentru acest sabotaj”, se arată în raport.
Potrivit sursei, cei care ar putea fi responsabili pentru sabotaj îi raportau direct comandantului Valerii Zalujni, şeful Statului Major ucrainean, „care a preluat conducerea (operaţiunii) pentru ca preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să nu ştie despre aceasta”, a scris The Washington Post. Ţinându-l pe Zelenski în afara acestor informaţii i-ar fi oferit liderului ucrainean o modalitate plauzibilă de a nega implicarea Ucrainei într-un atac îndrăzneţ asupra infrastructurii civile, un act de natură să declanşeze indignarea publică şi să pună în pericol sprijinul occidental pentru Ucraina – în special în Germania, care, înainte de război, primea jumătate din gazele naturale din Rusia şi care a susţinut mult timp proiectul Nord Stream în ciuda opoziţiei altor aliaţi europeni, explică The Washington Post.
În timp ce Gazprom, conglomeratul rusesc de gaze naturale deţinut de stat, deţine 51% din Nord Stream, companii energetice occidentale, inclusiv din Germania, Franţa şi Olanda, sunt parteneri şi au investit miliarde de dolari în conducte. Ucraina se plângea însă de mult timp că Nord Stream permite Rusiei să ocolească conductele ucrainene, privând Kievul de venituri uriaşe obţinute din acest tranzit.
În raportul serviciilor de informaţii scurs pe Discord de Jack Teixeira se spune însă că operaţiunea militară ucraineană a fost „suspendată”, din motive care rămân neclare. Potrivit raportului, ucrainenii plănuiau să atace gazoductul în urma unui exerciţiu naval aliat major, cunoscut sub numele de BALTOPS, care s-a desfăşurat în perioada 5-17 iunie 2022.
Dar, potrivit oficialilor germani care investighează atentatul asupra Nord Stream, detaliile cheie care apar despre respectiva operaţiune se potrivesc cu planurile din complotul anterior.
De exemplu, sursa serviciului european de informaţii citat în raport a vorbit despre şase membri ai serviciului de operaţiuni speciale din Ucraina care urmau să folosească identităţi false şi care intenţionau să închirieze o ambarcaţiune pentru ca apoi, folosind un vehicul submersibil, să se scufunde pe fundul Mării Baltice şi apoi să deterioreze sau să distrugă conducta. Pe lângă oxigen, echipa plănuia să aducă şi heliu, care este recomandat pentru scufundări deosebit de adânci.
Într-adevăr, anchetatorii germani cred în prezent că şase persoane care au folosit paşapoarte false – inclusiv unul cu nume românesc – au închiriat un iaht cu vele în septembrie, s-au îmbarcat din Germania şi au plasat explozibili care au secţionat conductele, potrivit unor oficiali familiarizaţi cu această anchetă. Aceştia cred că agenţii erau scafandri calificaţi, având în vedere că explozibilii au fost plasaţi la o adâncime de aproximativ 240 de picioare (cca 73 de metri), într-un interval de timp în care experţii spun că heliul ar fi util pentru menţinerea concentrării mentale.
Coordonatorul pentru comunicare strategică al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a refuzat să comenteze direct dezvăluirile făcute de Washington Post. „Cred că ştiţi că există trei ţări care desfăşoară o investigaţie în legătură cu sabotajul de la Nord Stream – şi noi îl numim sabotaj în acest moment – Germania, Suedia şi Danemarca. Aceste investigaţii sunt în curs de desfăşurare şi, din nou, ultimul lucru pe care vom dori să îl facem de la această tribună este să influenţăm aceste investigaţii”, a declarat marţi John Kirby.