Liderii PAS și PPDA, Maia Sandu și Andrei Năstase, ar trebui să aibă bunul simț și să-și retragă chipurile de salvatori și mântuitori ai neamului. Îndemnul vine din partea fostului deputat Ștefan Secăreanu, care se arată deranjat de acțiunile neinspirate de PR în care au fost antrenați cei doi lideri politici.
“Năstase anunță umflat în pene că partidul lui este gata să preia guvernarea cu el pe post de prim-ministru! Maia, înfofolită în straiele lui Vlad Țepeș, ne este azvârlită din avion cu parașuta și pusă să ne zâmbească cu înțelesuri și să ne salute ademenitor de printre nori!”, scrie Secăreanu, într-o postare pe Facebook.
Secăreanu le cere celor doi să se retragă, măcar temporar, din viața politică.
„Retrageți-vă, ambii, măcar pentru puțin timp, astfel încât lumea asta să nu-și mai creeze iluzii și mituri și să nu mai trăiască din ele. Măcar acum când trebuie să se trezească la realitate, ca să nu pățim la prezidențiale ceea ce am pățit la alegerile primarului general al Chișinăului”, conchide Secăreanu.