91 de cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, după ce s-au efectuat teste la 510 persoane. Datele au fost prezentate de ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, după ședința Centrului Unic de Comandă.
Totodată, ministrul a anunțat încă un deces. Este vorba despre o femeie de 54 ani, care a fost internată în data de 4 aprilie.
Premierul Ion Chicu, la rândul său, a anunțat că în raioanele Soroca și Ștefan Vodă rămân a fi două focare de COVID-19. Totodată, se atestă o creștere a numărului de cazuri la Glodeni.
“În celelalte raioane situația este sub numărul prognozat, chiar cel mai optimist scenariu. Este o dovadă a faptului că respectarea regulilor, a cerințelor impuse aduce rezultat bun”, a spus Ion Chicu.