Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează în perioada 8-10 septembrie o vizită de lucru în Lituania, comunică MOLDPRES.
La Vilnius, șeful legislativului se va întâlni cu președintele Seimasului Republicii Lituania, Viktorija Čmilytė-Nielsen, cu prim-ministrul Ingrida Šimonytė și cu ministrul Afacerilor Externe, Gabrielius Landsbergis.
Agenda vizitei mai include discuții cu parlamentarii Žygimantas Pavilionis, președintele Comitetului pentru afaceri externe al Seimasului, Laurynas Kasčiūnas, președintele Comisiei pentru securitate națională și apărare, și Kazys Starkevičius, președintele Comitetului pentru economie și al Grupului pentru relații interparlamentare cu Republica Moldova.
Speakerul va discuta despre oportunitățile de investiții în Republica Moldova cu conducerea Zonei Economice Libere de la Kaunas și cu reprezentanții unor companii lituaniene.
Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa la deschiderea sesiunii plenare a Seimasului lituanian, care va avea loc duminică, 10 septembrie. Grosu va fi însoțit în vizita la Vilnius de către președintele Comisiei politică externă și integrare europeană a Legislativului, Doina Gherman.